Citește, la nevoie, Rugăciunea care te scapă de depresie și de gândurile rele. Lasă-ți sufletul în mâinile Domnului

De o perioadă parcă nimic nu-ți mai iese? Ai ajuns să stai închis în casă și orice ar face cei apropiați, nu te pot înveseli?

E clar că ai făcut o depresie și trebuie să scapi urgent de această problemă.

Iată care este cea mai puternică rugăciune care îți va fi de mare ajutor…

„Iartă-mă, Tu Doamne, pentru mulţimea păcatelor mele și vindecă-mi povara patimilor. Ajută-mă, Doamne, să alung patimile care lucrează înlăuntrul meu. Ridică de la mine laţul cel greu al păcatului.

Indepărtează-l de la mine pentru totdeauna pe vrăjmaşul şi potrivnicul. Adu odihnă, Doamne, în viaţa şi sufletul meu.

Curăţeşte-mă de toată întinăciunea trupului şi a duhului. Scapă-mă de duhurile viclene care-mi aduc întuneric, deznădejde şi durere.

Apăsarea şi frica şi înrobirea gândurilor mele să nu mă mai cuprindă nicicând, dacă aceasta este, Doamne, voia Ta, aşa încât bucurându-mă şi veselindu-mă să Te slăvesc, să Te laud şi să cânt Milostivirea Ta, să-L preamăresc pe Părintele şi pe Preasfântul Duh, pe Mângâietorul tuturor oamenilor.

Iartă-mă, Doamne, pe mine cel apăsat de depresie, suferind sufleteşte şi trupeşte.

Tu, Care eşti Bucuria şi Lumina, Tu Care ne-ai făgăduit „nu mă voi depărta de tine, nici nu Te voi părăsi”, Tu, Cel Care Te-ai pogorât până la „vistieriile iadului”, căutând oaia cea pierdută, adică pe mine.

Miluieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecuvântatei Maicii Tale, Bucuria noastră a tuturor oamenilor şi a tuturor Sfinţilor,
Amin!

Loading